• Categorie: Cultural
  • Accesări: 16274

Vlad Ţepeş a murit asasinat, la vîrsta de 45 de ani (III)

(Continuare din nr. trecut) Dar aceste scrisori nu pot fi decît nişte falsuri grosolane; nu există nici o raţiune ca Ţepeş să scrie un asemenea text, după toate cele ce se întîmplaseră; apoi, localitatea de unde se presupune că au fost trimise scrisorile, "Rothel", nu există. Destul, însă, că Mateiaş le-a dat crezare. La întîlnirea pe care a avut-o cu Vlad Ţepeş, profitînd de faptul că acesta era însoţit de o mică escrotă, Matei Corvin a dat ordin ca acesta să fie arestat. Avangarda armatei ungare, comandată de Jan Jiskra, din Brandys, a reuşit să-l captureze pe Ţepeş în cel mai dificil sector al pasului Bran, la Valea Orăţiilor. El a întrerupt expediţia şi l-a aruncat pe Vlad în închisoare la Visegrad - o cetate pe Dunăre, mai sus de Buda - unde acesta a stat întemniţat 12 ani; apoi, i-a fixat reşedinţa la Pesta, în faţa Budei, dîndu-i acolo o casă. Regele maghiar, care, după cum am văzut, legase prietenie în tinereţe, prin jurămînt, cu Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, de a se ajuta reciproc la nevoie, s-a făcut că nu sesizează falsul şi s-a folosit de aceste documente, într-un mod deplorabil. Avea acum un prilej nesperat de a ieşi cu faţa curată dintr-o situaţie dificilă: Papa Sixtus îi trimisese lui Vlad Ţepeş, prin intermediul lui, circa 93.000 de ducaţi aur, pentru a-l ajuta pe domnitorul român în lupta împotriva otomanilor. Dar Matei Corvin îi cheltuise şi nu putea justifica fapta sa. Vlad Ţepeş a fost eliberat abia în anul 1475, ca urmare a demersurilor repetate ale lui Ştefan cel Mare, şi i s-a dat posibilitatea să participe, în Serbia, la o campanie împotriva otomanilor. Cu sprijinul lui Ştefan cel Mare, un an mai tîrziu, în 1476, reuşeşte să ocupe din nou tronul Ţării Româneşti. În Muntenia, Vlad Ţepeş a pătruns prin trecătoarea Bran, în timpul lunii noiembrie. În cele din urmă, armata condusă de Vlad Ţepeş s-a oprit în Valea Prahovei, unde drumul duce spre Cîmpia Română. De această dată, scopul urmărit de Ţepeş îl constituia mai puţin capitala, Tîrgovişte, care fusese asediată şi cucerită de trupele sale în ziua de 8 noiembrie, cît mai cu seamă oraşul Bucureşti, cetate ridicată pe rîul Dîmboviţa şi consolidată cu fortificaţii puternice de apărare, în timpul celei de-a doua domnii a sa, dar devenită de-acum centrul puterii domnului pus în scaun de otomani, Radu cel Frumos. În ziua de 16 noiembrie, s-a dat bătălia din marginea Bucureştilor, la sfîrşitul căreia cea mai mare parte a Ţării Româneşti a intrat, din nou, sub controlul lui Vlad Ţepeş. Pe la mijlocul lunii noiembrie, a avut loc ceremonia de înscăunare, în prezenţa cîtorva boieri credincioşi, prilej cu care Mitropolitul Curţii de Argeş, conform obiceiului domnilor creştini, l-a înscăunat pe Vlad Ţepeş domn al Ţării Româneşti. Era un domnitor neacceptat de ortodocşi, temut ca asasin nemilos de către saşi şi de o bună parte din boierii trădători închinaţi turcilor, împotriva căruia acţionau partizanii reprezentantului partidei Dăneştilor, urît deopotrivă atît turci, cît şi de domnul Radu Vodă, care se juraseră să-l ucidă cu primul prilej. De îndată ce armata maghiară ce-l însoţise pentru a-l sprijini pe Vlad Ţepeş, ca şi oştaşii trimişi în ajutor de Ştefan cel Mare, s-au întors acasă, Vlad Ţepeş a rămas singur, înconjurat de puţini oşteni, fiind expus astfel unor mari primejdii. Se impunea ca, în cel mai scut timp, să treacă la consolidarea puterii, şi anume, strîngerea, în primul rînd, a unei armate bine dotate şi disciplinate, capabile să facă faţă unui atac al duşmanilor ţării. Conştient de pericolele care-l pîndeau atît din interior, cît şi din exterior, Vlad nu şi-a adus soţia şi fiul înŢara Românească. Era de acuma înconjurat doar de o mică gardă, compusă din aproximativ două sute de oşteni moldoveni, lăsaţi de Ştefan cel Mare înainte de plecare. După cum menţionează cronicile româneşti, Vlad Ţepeş ar fi purtat ultima lui bătălie, în afara oraşului Bcuureşti, undeva în apropierea comunei Voluntari de astăzi, pe şoseaua Ştefăneşti, în apropierea pădurii, rămăşiţă a vechilor codri ai Vlăsiei, care odinioară înconjurau Bucureştii. Locul se află, printr-o stranie coincidenţă, în apropiere de punctul unde cîndva fusese omorît tatăl său, Vlad Dracul, în 1436. Relatările despre moartea lui Vlad Ţepeş diferă în ceea ce priveşte amănuntele. Astfel, după unele surse, se presupune că Ţepeş a fost trădat de boieri şi a fost ucis într-o zi rece de iarnă a anului 1476 (sau 1477), fiind străpuns pe la spate cu suliţele. Este deci vorba de un asasinat premeditat. Ştefan cel Mare povestea că "îndată (după ce a plecat din Ţara Românească, se subînţelege), acel credincios Basarab a revenit şi, găsindu-l singur, a poruncit să fie ucis. Şi împreună cu el fură omorîţi toţi oamenii mei, afară de 10". Întrucît cele întîmplate i-au fost relatate lui Ştefan cel Mare de către cei zece curteni - lămieri moldoveni care, după ce au încercat să-l apere pe Vlad Ţepeş, şi-au salvat cu greu viaţa, mai mult ca sigur că această precizare pare să fie cea reală. Într-o altă relatare, se spune că, în bătălia cu turcii, aceştia, la un moment dat, au creat impresia că se retrag. Vlad Ţepeş, încrezător în victorie, s-a urcat pe o moviliţă de pămînt ca să-şi poată observa mai bine armata, care îi măcelărea pe turci. Pentru moment, se afla izolat de ostaşii săi şi, ca să fie în siguranţă, s-a deghizat în otoman. Nedîndu-şi seama de acest subterfugiu şi considerîndu-l drept turc, cîţiva dintre oamenii lui s-au năpustit asupră-i şi l-au doborît, străpungîndu-l cu suliţele. Vlad Ţepeş s-a apărat, la început, din răsputeri, cu sabia, ucigînd cinci dintre atacanţi, dar în scurt timp, a căzut răpus de proprii săi oameni. În ceea ce ne priveşte, ne îndoim de această versiune, căci este greu de imaginat ca oştenii să nu-l fi recunoscut pe domnul lor. Mihai Bacignoli consemnează date oferite de tradiţia orală, privitor la moartea lui Vlad Ţepeş. Memoria colectivă a reţinut faptul că între Vlad Ţepeş şi o parte dintre boieri şi sfetnici, s-au purtat, la un moment dat, discuţii aprinse. Ele vizau relaţiile Ţării Româneşti cu Sublima Poartă. Boierii, ostili domnului, i-au cerut acestuia să se închine sultanului şi să plătească neîntîrziat tribut turcilor. Vlad Ţepeş a considerat şi de această dată că, atîta timp cît va fi în viaţă, un asemenea lucru nu se va întîmpla. Atunci boierii au pus la cale uciderea lui prin viclenie. O altă versiune, destul de asemănătoare cu cea de mai sus, afirmă că domnul s-a confruntat cu un grup de boieri şi alţi vrăjmaşi personali şi, în ciuda strădaniilor ostaşilor moldoveni lăsaţi să-l păzească pe Vlad, aceştia au reuşit, în cele din urmă, să-l asasineze. Aşadar, moartea a survenit la vîrsta de 45 de ani, iar cea de-a treia domnie a sa nu a durat decît doar două luni. Cuviosul Eufrosin, pe baza unor naraţiuni, rezumă în modul următor sfîrşitul lui Vlad Ţepeş: "... trăia în Ţara Românească şi au venit asupra ţării lui turcii şi au început să jefuiască. I-a atacat şi turcii au început să fugă. Oastea lui Vlad Ţepeş a început să-i taie fără milă şi i-a gonit, iar Ţepeş, de bucurie, s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui şi s-a travestit ca turc. Apropiaţii lui l-au socotit drept turc. Şi l-a lovit unul cu lancea. El, văzînd că este omorît de către ai săi, îndată a omorît cu sabia pe cinci dintre ucigaşii săi. Pe el însă l-au străpuns cu suliţe şi astfel a fost omorît". Potrivit cronicarului austriac Jacob Unrest, Vlad Ţepeş a fost omorît de un turc angajat ca slugă a domnului, cumpărat cu bani grei de Sublima Poartă să-l omoare, întrucît adusese pagube mari sultanului. Sluga l-a pîndit şi, cînd l-a surprins călărind de unul singur, l-a lovit cu suliţa pe la spate . Apoi a alergat la sultan. Cele consemnate de călugărul austriac demonstrează că Vlad Ţepeş a fost victima unei trădări şi a fost deci asasinat. Compararea izvoarelor pe care le-am prezentat mai sus, dovedeşte cu prisosinţă, că undeva, în tabăra lui Vlad Ţepeş, au existat permanent cîţiva trădători care, în cele urmă, şi-au atins scopul. Ar putea fi cei menţionaţi de Bacignoli, care ar fi fost dornici să se înţeleagă cu turcii . Povestirile slavone vin în sprijinul celor relatate de Ştefan cel Mare şi Mihail Bacignoli. Moartea domnului ar fi survenit în timpul unei lupte. Se ştia că otomanii reuşiseră să atragă de partea lor o mulţime din marii boeri dregători din Ţara Românească. Aceştia au trecut neîntîrziat la acţiune, în momentul prielnic, cînd Laiotă Basarab a revenit cu ajutoare să-şi recapete tronul. Neagreînd politica dusă de Vlad Ţepeş, s-au decis să-l îndepărteze de la domnie. Astfel, se poate explica asasinarea lui, pusă la cale şi regizată în timpul unei bătălii, în care otomanii erau pe punctul de a fi biruiţi şi alungaţi din ţară. Chiar în ipoteza, îmbrăţişată de unii autori, conform căreia domnul se travestise în oştean turc, Ţepeş nu putea să nu fie recunoscut de ai săi: ar doar domnul ţării şi în jurul său se aflau oameni apropiaţi lui şi colaboratori. Şi apoi, din cît se cunoaşte, nu era pentru prima oară cînd proceda în acest fel. Coroborînd toate aceste elemente, ajungi la opinia evidentă că cel care l-a asasinat pe Vlad Ţepeş a fost, în mod indiscutabil, un om plătit de duşmanii săi să-l ucidă. Putem deci trage concluzia că Vlad Ţepeş a murit asasinat. (Sfîrşit) PAUL ŞTEFĂNESCU