Corina Sabou, o voce românească pe tărâm britanic

Destinul unui artist depinde în mare măsură de direcţia în care acesta acţionează cât şi de circumstanţe. Reuşita unui destin purcede în el însuşi, iar asupra acestuia participă atât moştenirea genetică cât şi personalitatea  individului, astfel că unii pot fi artişti de la debut, pe când alţii pot fi debutanţi până la sfârşit. Despre emoţiile artistului la început de drum, dar şi despre destinul unui emigrant, ne povesteşte Corina Sabou.

 

 Aş putea să spun despre Corina, că este o femeie ca oricare alta, însă n-ar fi drept. Are 29 de ani şi o carieră împlinită - este economist şi om de afaceri. Recent şi-a făcut debutul în muzică, despre  care spune că i-a împlinit destinul în această existenţă umană:

- Muzica a fost pentru mine, mereu, o sursă de energie pozitivă. . Nu m-am gândit niciodată la muzică ca la o profesie ci mai mult ca la o pasiune. Ajunsă în Londra pasiunea aceasta pentru muzică a devenit tot mai puternică. Întâmplarea a făcut ca în urma unor audiţii să fiu acceptată ca vocalistă într-o trupă scoţiană de rock/jazz/blues, iar acum pot să spun că mă simt într-adevăr împlinită. Pot să fac, în sfârşit ce mi-am dorit dintotdeauna, şi în acelaşi timp să administrez şi o afacere.

 Recunosc că am ascultat câteva dintre piesele Corinei. Trupa acesteia se numeşte Anchorage Alaska - denumire  împrumutată după numele unui oraş american, şi este unicata prin multitudinea de stiluri pe care le combină. Piesele sunt bine gândite, cu ritmuri care te transpun într-o altă lume:

- Muzica pe care o promovăm e menită să te facă să evadezi din viaţa cotidiană şi să intri într-o lume imaginară. Versurile în mare parte sunt destul de ‘dark’ dar au o conotaţie satirică şi pot fi interpretate de fiecare ascultător într-un mod propriu. Multitudinea de instrumente folosite te face să te întorci cu gândul înspre muzica clasică.

Trupa are în componenţa sa cinci membri – Corina, voce, Paul Taylor, chitara şi pian, Calum Cameron la tobe, Graham Fielden, chitara bas şi Danny McCafferty, cimpoi.

-Suntem o gaşcă simpatică de muzicieni, foarte veseli, în încercarea de a aduce ceva nou pe piaţă, ceva care să fie bine primit indiferent de genul de muzică care predomina în urechile ascultătorilor. Ne-am împrietenit foarte repede, suntem ca o familie. A fost aşa o legătură strânsă, ce s-a creat încă de la prima întâlnire.

Recent am finalizat  înregistrările pentru primul album Anchorage Alaska ‘The Scottish rock band not the American city’ care va fi lansat anul acesta. Un proiect de care sunt foarte mândră şi sper să fie apreciat la adevărata valoare. Nu ne vom opri aici, bineînţeles, căci deja am început să lucrăm la piesele pentru următorul album. Va urma o campanie intensă de promovare a primului album, vom începe filmările pentru primul videoclip în curând.

Povesteşte-ne câte ceva despre periplul tău prin viaţă!

- Pot să spun că mi-am găsit în sfârşit locul. Nu aş vrea să mă aflu nicăieri altundeva în lume. M-am născut şi am copilărit în judeţul Maramureş, într-o familie de intelectuali, mama învăţătoare, iar tatăl inginer agronom. Am urmat drumul înspre domeniul afacerilor, oarecum îndrumată de tatăl meu. Am terminând liceul economic în Baia Mare, iar mai apoi facultatea de Ştiinţe Economice la Oradea, profilul Relaţii Economice Internaţionale, singurul  care mi-a stârnit interesul . Însă în sufletul meu voi fi mereu un artist. De mic copil am fost atrasă de toate activităţile artistice: desen, teatru, dar în special muzica şi dans. Şi acum îmi amintesc activităţile şi festivităţile şcolare la care îmi făcea aşa mare plăcere să particip. Crescând la sat, m-am simţit mereu inspirată, fiind atât de aproape de natură...

Fiind foarte bună la învăţătură, părinţii mei şi-au dorit să devin medic sau economist. Mi-a surâs întotdeauna ideea de a deveni femeie de afaceri. Mă vedeam ca pe o femeie foarte puternică, care se descurca singură în orice situaţie, oricât de dificilă ar fi aceasta. Aşa că am renunţat la ideea de a opta pentru cel mai bun liceu din oraş şi am ales un liceu cu profil economic. Odată finalizate studiile liceale am avut în plan să dau mai departe la ASE în Bucureşti, plan ce a fost sfărâmat de tatăl meu care nu vroia să plec prea departe de casă, şi care m-a sfătuit să aleg Oradea. Nu regret nimic, dar la momentul respectiv nu părea tocmai alegerea potrivită pentru mine, căci am vrut mereu să mă pun la încercare, să văd cât de departe pot să ajung prin forţele proprii. Am avut însă onoarea să am nişte profesori extraordinari la Oradea şi colegi care să îmi stârnească dorinţa de competiţie. După finalizarea studiilor am decis să rămân în Oradea, unde deja îmi creasem cercul meu de prieteni şi cunoscusem atâţia oameni deosebiţi încât nu vroiam să mai plec de acolo. Am lucrat în vânzări, ca economistă şi în domeniul achiziţiilor publice, după care, la un moment dat am simţit nevoia unei schimbări radicale.

Aşa că am decis să îmi iau viaţa în propriile mâini şi astfel m-am hotărât să plec din ţară. Sora mea era deja în Londra, şi nu îmi puteam imagina un oraş mai potrivit în care să pot să îmi pun în valoare calităţile şi talentele. Într-o lună de zile mi-am pregătit toate documentele, mi-am schiţat planul de bătaie în minte şi am pornit înspre acest tărâm, pe atunci complet necunoscut pentru mine.

Cum vezi diferenţele dintre viaţa din Uk şi cea din România?

Ce apreciez în Marea Britanie, este faptul că se pune un mai mare accent pe calitate, indiferent de domeniu. Şi mă simt mult mai apreciată aici pentru munca mea. Îmi pare rău că de fiecare dată când mă întorc pe tărâmurile româneşti constat că totul e la fel ca atunci când am plecat, poate chiar mai rău. Iar imaginea românilor în Marea Britanie se denaturează pe zi ce trece, făcându-ne nouă, celor care încercăm să schimbăm imaginea ţării prin profesionalism, tot mai dificilă. Nu pot să dau vina decât pe indiferenţa celor care ne conduc ţara. Păcat că s-a ajuns aici. Nu mai suntem priviţi prin prisma realizărilor şi a personalităţii românilor celebrii precum Nadia Comăneci sau Ilie Năstase, ci ca pe o clasă primitivă de hoţi şi inculţi. Asta produce România la ora actuală, din păcate. 

 

Un gând pentru cititori?

Un sfat pentru români, indiferent unde s-ar afla, ar fi să nu renunţe la ceea ce îşi doresc. Nu vine nimic uşor în viaţă dar important e să lupţi pentru ceea ce crezi, să te ridici, dacă ai căzut şi să mergi mai departe. Viaţa e un şir de întâmplări frumoase şi triste care ne fac să devenim  mai buni, mai puternici şi mai înţelepţi. Totul este posibil atât timp cât tu crezi asta.

Ovidiu Lăpuşneanu
Gazeta de Romania, Anul II, Nr. 15, Iunie 2013